Pianista (în lucru)

Omul orb
se-ntoarse către urechile sale
zicând: voi, că vedeţi mai bine,
spuneţi-mi ce culoare
poartă femeia din zare?

(Care femeie?,
gândiră urechile.)

Departe,
pe muchia apei
zăcea doar un pian
în aşteptare…

*

Omul mort
îşi săruta iubita
cu gura lui de om mort,
o mirosea
cu nasul de om mort,
o mângâia
cu degetele moarte,
închipuindu-şi-o
cu imaginaţia de om mort.

Pe când ea
se iubea cu pianul
undeva departe…

*

Omul invizibil
devenea pianist,
ori el aşa credea.

Deocamdată
pianul nu-i răspundea.

*

Omul visător
s-a-mpiedicat de ea pe stradă
în timpul unei plimbări aiurea
către nicăieri. Ea fugea
către marele secret
când i s-a-mprăştiat poşeta
cu tot cu nimicurile din ea
pe-asfaltul încins. Scuze,
i-a spus, Oh, e ok,
şi-au strâns de pe jos
rujul, rimelul, nişte chei,
un roman nesfârşit, telefonul ei,
şi-o oglinjoară care s-a ciobit.
Apoi ea a plecat către seară,
iar el, cumva grăbit,
către iubita lui
imaginară.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: